În istoria noastră sunt puţine menţiuni despre Alexandrina de la Cozia, o eroină născută în Jiblea, jud. Vâlcea.
Curiozitati.org în Google
Alege-ne ca sursă preferată
Primești mai ușor articolele noastre când cauți subiecte similare în Google.
Despre aceasta se spune că a fost unul dintrei cei mai buni militari şi căpitani de oşti în timpul lui Vlad Ţepeş.
Alexandrina a rămas orfană la doar 16 ani, iar de atunci a trebuit să se descurce singură.
A scăpat cu viaţă după ce oamenii lui Basarab Laiotă, sprijiniţi de turci, au distrus din temelii Călimăneştiul.
Fata s-a adăpostit la Mănăstirea Cozia, dar a luat o decizie crucială.
În final, hotărârea aceasta o va impune în istorie ca figură emblematică.
Alexandrina de la Cozia i-a salvat viaţa lui Vlad Ţepeş#
După ajungerea pe tron a lui Vlad Ţepeş, din anul 1448 Alexandrina a îmbrăcat haine bărbăteşti şi a intrat în armata domnitorului.
Fata a participat la mai multe lupte şi a intrat în atenţia lui Vlad Ţepeş atunci când a reuşit să-i salveze acestuia viaţa chiar pe câmpul de luptă.
Se spune că Vlad Ţepeş a chemat-o imediat la curte.
Considerând-o bărbat, a întrebat-o ce moşie doreşte pentru faptele ei de vitejie.
Alexandrina şi-a dat atunci jos coiful, lăsându-şi părul să-i curgă peste umeri şi i-a spus domnitorului povestea sa.
Şocul celor de la curte a fost de neimaginat, dar Vlad nu a dat înapoi.
A numit-o căpitan de oaste şi a decis ca Alexandrina să se căsătorească cu fiul său. Period clar că dorea să o lase în fruntea ţării.
Alexandrina de la Cozia a participat la multe lupte, iar turcii şi rivalii basarabeni îi ştiau de frică şi unelteau să o ucidă.
Din păcate, după asasinarea lui Vlad Ţepeş, Alexandrina a fost şi ea luată prizonier.
A fost violată şi ucisă apoi cu sălbăticie, însă legenda ei a fost făcută cunoscută datorită faptelor vitejeşti de care a dat dovadă în timpul vieţii.
Poetul paşoptist Dimitrie Bolintineanu a fost impresionat de povestea Alexnadrinei şi i-a închinat acesteia o poezie.
Fata de la Cozia#
de Dimitrie Bolintineanu
Trâmbiţa răsună sus pe coasta verde; Armia lui Ţepeş printre brazi se pierde. – „Iată! strig vitejii, mândrul căpitan Ce-a ucis cu mâna-i paşa musulman!”
Domnul îl sărută şi cu bucurie: – „Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soţie? Dacă vrei avere, da-ţi-voi cât vei vrea; Dacă vrei soţie, da-ţi-voi fata mea!”
– „Doamne! nu voi aur, nici onori deşarte: N-am venit în lupte sa-mi trag aşa parte; Plângerile ţării braţul mi-a-narmat; Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat. Iar de este vorba să-mi dai soţioară, Află că ecu însumi sunt o fetişoară!”
La aceste vorbe junele frumos Coiful îşi aruncă, păru-i cade-undos. Toată adunarea vede cu răpire O fetiţă dulce ca o fericire. Domnul se răpeste de mândreţea ei. – „Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?”
– ” Doamne, zise fata, vrei să fiu soţie Unui din ostaşii care-mi space mie? Toţi sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc; Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc.
„Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare Şi cu o vorbire dulce rugătoare: – „Fii a mea domniţă şi îţi jur pe cer Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!”
La aceste vorbe tânăra fecioară Rumenind la faţă ca o rozişoară: – „Dacă vei iubirea-mi să o dobândeşti, Pentru ţară, doamne, să mori, să trăieşti!”
